tricicleta

Am avut ghinionul ca fix pe partea pe care am geamurile apartamentului, dezvoltatorul complexului în care locuiesc să facă un mic parculeț pentru cei mici.

Un gest foarte frumos având în vedere că pe bucata aceea de pământ ar fi putut face locuri de parcare pe care să le vândă mai apoi la un super preț. Super pentru el!

Tot acest dezvoltator a prevăzut la fiecare intrare în bloc și câte o rampă pentru accesul persoanelor cu dizabilități. De asemenea, un gest lăudabil!

Probabil că deja vă întrebați care este problema. Pai problema ar fi că dintr-un oarecare motiv, copiii, dotați cu triciclete precum cea prezentată în imaginea articolului sunt atrași de aceea rampă pentru persoanele cu dizabilități.

Ei și uite așa atunci când 8 – 10 copii se reunesc cu acele minunate triciclete pe acea rampă plus țipetele aferente, ia naștere ceea ce eu numesc instrumentul perfect de tortură. Fiecare neuron din creierul obosit al unui om venit acasă după 8 – 9 ore de muncă este supus la grele încercări.

Nu îmi aduc aminte ca eu să fi avut o astfel de jucărie dar în mod cert copilul meu nu va avea . Le-aș interzice prin lege!

Da știu, sunt un bătrân ursuz dar vă invit pe fiecare la o sesiune de tortură și după o perioadă îmi veți da dreptate 🙂

Share: