Simona Halep a câștigat sâmbătă finala turneului de tenis de la Wimbledon învingând-o pe Serena Williams în 2 seturi.

Nu am scris despre asta atunci pentru că am așteptat cu mare interes să văd reacția celor care, din păcate pentru noi reprezintă statul român.

Bănuiesc că vă mai aduceți aminte faptul că Primăria Capitalei a organizat în iunie 2018 o ceremonie pentru Simona Halep în care aceasta sa își prezinte trofeul susținătorilor săi după victoria de la Roland Garros.

Evident, așa cum suntem noi obișnuiți să facem, evenimentul a fost transformat într-unul politic. Doamna Firea a decis sa profite si a urcat pe scenă pentru un mic discurs politic. Publicul a reacționat și a sancționat-o imediat, huiduind frenetic.

Se pare că doamna primar a învățat ceva după acel moment. Primăria Capitalei a anunțat organizarea unei ceremonii similare dar la care primarul general nu va participa. Măcar atât!

Din păcate pentru Simona Halep, dar și pentru mulți dintre noi, am avut neșansa să ne naștem într-o țară în care statul nu îți oferă aproape nimic dar în schimb profită de pe urma noastră cu orice ocazie.

Felicitări Simona pentru succesul recent! Iar noi, românii, ar trebuie să fim mândri pentru succesul ei pentru că deși a ajuns unde este fără niciun fel de susținere din partea statului român, ea reprezintă totuși România!

Asta ar trebui sa avem în minte și atunci când Halep pierde și sa învățăm să nu mai aruncăm gratuit cu noroi!

Share: