sts

Aveți grijă de voi! Nu vă puneți inutil în pericol pentru că din păcate, de cele mai multe ori nimeni nu vă poate salva viața.

Scriam acum ceva vreme un articol despre un om ucis în urma unei altercații în trafic.

Astăzi, pe toate posturile de televiziune se vorbește despre cazul criminalului din Caracal. Tot internetul vuiește despre cât de incompetent a fost statul român în gestionarea unei situații de criză, relativ simplă pentru un stat civilizat.

Ca de obicei, atunci când apare un asemenea caz, politicienii își fac apariția în spațiul public, aruncând cu acuzații unii către ceilalți. De parcă nu toți au apărat și apară Poliția Română! De asemena, toate tabloidele online au venit cu fel de fel de titluri în căutarea mult dorintelor click-uri. Și toate astea pe seama unei tragedii.

Aveți grijă de voi și de familiile voastre! Asta pentru că, dacă mai aveați dubii, s-a dovedit încă odată că autoritățile statului român sunt incapabile să ne salveze pielea atunci când avem nevoie.

Singura ocupație permanentă a statului român este de a-și șicana cetățenii la orice contact cu aceștia! Nu vă bazați niciodată ca instituțiile statului să vă facă dreptate sau să vă apere. Uitați celebrul slogan: „Siguranță și încredere!”. Pur și simplu uitați-l. Poliția Română nu este aici pentru a ne apăra. Au demonstrat asta de atât de multe ori încât e certitudine.

Nu vă lăsați copiii la voia întâmplării! Cunoașteți în permanență traseul pe care ei urmează să se deplaseze și cu ce mijloace de transport urmează sa meargă. Bănuiesc că e lesne de înțeles de ce nu ar trebui să faceți autostopul niciodată. Dacă sunteți femei, aveți mare grijă cum vă îmbrăcați atunci când ieșiți pe stradă. Da, știu! Trăim în democrație, într-un stat teoretic civilizat și nu ar trebui să îți pui astfel de probleme. Dar ar fi bine să deschideți puțin ochii și să conștientizați în ce societate trăim defapt.

Țin minte că acum 5 ani urmăream la televizor, cu sufletul la gură căutările supraviețuitorilor accidentului aviatic din munții Apuseni. Pilotul avionului a fost Adrian Iovan. Cred că țineți bine minte celebrul caz. Atunci nu puteam înțelege cum autoritățiile unui stat membru al Uniunii Europene nu sunt în stare să localizeze un avion prăbușit.

Astăzi, în 2019, același stat își dovedește încă odată neputința în gestionarea unei situații de criză!

Stau și mă gândesc cu groază, cum s-ar descurca aceste autorități în cazul prăbușirii unui avion de linie cu câteva sute de persoane la bord pe teritoriul României? Cum s-ar descurca în cazul unui atac terorist precum a celor de prin Europa? Cum s-ar descurca în cazul unor criminali inteligenți? Pentru că să fim serioși, cel din Caracal este o glumă.

Nici măcar nu știu de ce mă gândesc la asta. Mai bine ne-am ruga să ne ferească Dumnezeu de așa ceva! Avem mai multe șanse să scăpăm așa 🙂

Share: